Primul Portal de Design Interior

Decor Interior

Costuri


Designerii de interior (ca orice alti profesionisti!) sunt foarte diferiti intre ei, prin combinatia de abilitati, talente, cunostinte, experienta, personalitate, zona de specializare si reputatie.

Ce si cat vor cere pentru un proiect sau o lucrare de design interior variaza corespunzator cu toate cele mentionate anterior.

In ciuda faptului ca in piata internationala de design interior se spune ca nu exista taxa tipica sau recomandata pentru un designer de interior, iata care sunt modurile de tarifare practicate in mod uzual:
1. Taxa fixa: Designerul identifica si agreeaza cu clientul o anumita suma care sa acopere in totalitate costurile serviciilor solicitate, de la conceptie si specificatii ale materialelor, pana la instalarea completa a acestora. Este foarte folosita la proiectele de design de interior.
2. Tarif orar: Compensatia este bazata pe timpul petrecut de un designer la un proiect sau anumit serviciu (de obicei, de consultanta). Poate include uneori si transportul designerului pana la locatia clientului.
3. Tarif procentual: Designerul achizitioneaza materiale, finisaje si servicii (mobilier, gresie, faianta, rame pentru tablouri etc.) la un cost si le vinde clientului cu o taxa procentuala suplimentara agreata de comun acord, care sa reflecte timpul si efortul consumate de designer. Este destinat in mod special pentru managementul de proiect.
4. Tarif pe metru patrat: Este indicat pentru spatii comerciale cu suprafete mari sau pentru anumite lucrari cum ar fi pictatul peretilor, montare gresie si faianta s.a.m.d.

Majoritatea designerilor folosesc aceste metode de tarifare sau combinatii ale acestora, care se negociaza de la caz la caz, in functie de cerintele, gusturile si bugetul clientului.

Uneori designerii cer avans pentru un proiect sau o lucrare de design interior, de care se va tine cont la finalul lucrarii. Cum in Romania piata de design interior este in formare, avansul este foarte raspandit, dar pe masura ce piata va creste si vor fi mai multi specialisti in designul de interior, avansul va ramane o metoda de plata customizata doar pentru anumite lucrari.

In afara costurilor designerului, mai sunt si alte costuri care trebuie luate in considerare atunci cand iti alcatuiesti bugetul. Numai tu poti decide care este bugetul alocat unui anumit proiect la un moment dat. Daca ai dubii asupra preturilor, discuta-le cu designerul. Sa nu te jenezi sa discuti cu designerul despre optimizarea bugetului!
Dar in acelasi timp, fii realist si rezonabil! Ar putea fi cazul regandirii proiectului sau lucrarii la o alta scara, poate realizarea lui in etape de lucru. Daca esti ingrijorat asupra preturilor pentru mobilier, solicita-i designerului o lista de preturi pentru tipul de mobilier cautat.

Cum vei alege sa-ti mobilezi interiorul sau cum vei lucra cu designerul pe parcursul lucrarilor va avea un impact imens asupra costurilor finale ale proiectului. Lucruri cum ar fi antichitatile sau mobila la comanda, modificari care implica alterarea peretilor din rigips sau a obiectelor de iluminat vor creste semnificativ costul lucrarilor de amenajare, daca aceste cereri suplimentare vin la mijlocul proiectului sau pe parcursul acestora.
Cu cat vei face mai multe cercetari si evaluari inainte de a incepe lucrarile, cu atat mai mult vei putea mentine un control riguros al costurilor, mai ales in aceste timpuri de criza financiara.

Pentru a-ti simplica evaluarile, iti oferim cateva indicatii orientative:
un proiect de design interior pentru un apartament cu 2 camere poate costa intre 5 si 50 Euro/mp sau intre 300 si 1.000 Euro;
un proiect de design interior pentru o vila P+1 poate costa intre 1.000 si 3.000 Euro;
consultanta costa minimum 100 RON/ora sau in medie 50 - 100 Euro/ora;
managementul de proiect solicita, de obicei, un tarif procentual cu valori cuprinse intre 10 si 30% din valoarea C+M (a materialelor si lucrarilor efectuate).
De notat ca aceste indicatii sunt orientative si preturile in practica depind de coordonatele mentionate anterior.

In cazul in care ai nevoie de ajutor in bugetarea unui proiect de design interior sau de orice alta verificare utila scopului tau, te rugam sa nu eziti in a ne contacta, pe noi sau pe unul din specialistii in design de interior.

Legislatie Despre noi Termeni Site map Design Copyright Decor Interior 2008 Primul portal de Design Interior din Romānia